De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


vineri, 27 februarie 2009

Guvernul Boc loveşte învăţământul sub centură

Guvernul Boc intenționează să elimine anumite drepturi salariale și să modifice sau să abroge anumite acte normative specifice învăţământului.

În mod surprinzător, pe ordinea de zi a ședinței Comisiei de Dialog Social convocate ieri la sediul Ministerului Finanțelor Publice a apărut un proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar.      
Conform acestui proiect de act normativ, unul dintre domeniile cele mai afectate ar urma să fie învățământul. Astfel, Guvernul Boc intenționează să elimine anumite drepturi salariale, cum ar fi:
- salariul de merit;
- acordarea de premii cu excepția premiului anual;
- plata orelor suplimentare;

De asemenea, ar urma să se modifice sau să se abroge anumite dispoziţii legale, ca de exemplu:
- articolul 1 din Legea nr.315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți, în sensul că acest ajutor financiar să se acorde cadrelor didactice și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de stat, care au vârsta de până la 35 de ani la data depunerii solicitării;
- abrogarea Legii nr. 291/2006 privind modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, în sensul eliminării de la finanțarea de bază a cheltuielilor pentru transportul elevilor, cheltuielilor pentru navetă, respectiv a celor 6 călătorii pe cale ferată, pentru cadrele didactice de predare și didactice auxiliare;
- abrogarea Legii nr.149/2007 pentru completarea art.44 din Legea nr. 128/1997, ceea ce ar însemna că toate orele de educație fizică din învățământul primar vor intra din nou în norma didactică a învățătorilor/institutorilor;
- abrogarea Legii nr.258/2007 privind practica elevilor și studenților.

În aceste condiții, reprezentanții CSDR-FSLI – domnii: Iacob Baciu, Aurel Cornea și Simion Hancescu – prezenți la această ședință, au refuzat discutarea acestui proiect de ordonanță și, după discuții tensionate cu reprezentanții M.F.P., au părăsit ședința. Aceeași atitudine au avut-o și reprezentanții celorlalte confederații sindicale prezenți la acestă ședință. Reprezentanții CSDR-FSLI au solicitat o altă întâlnire la care să participe miniștrii Gheorghe Pogea și Marian Sârbu și în cadrul căreia să se prezinte stenograma negocierilor purtate în vederea stabilirii măsurilor anticriză, din luna ianuarie 2009.
Reamintim faptul că în timpul acestor negocieri pe care reprezentanții confederațiilor sindicale le-au avut cu cei ai Guvernului, în urma solicitării domnului președinte Aurel Cornea, șeful Executivului domnul Emil Boc, s-a angajat că neacordarea salariului de merit, a premiului de 2% și neplata orelor suplimentare nu vizează personalul din învățământ.
Ceea ce s-a întâmplat astăzi demonstrează faptul că și actualul Guvern este duplicitar atâta timp cât angajamentele asumate sunt abandonate după scurt timp.
De asemenea, măsurile pe care intenționează să le adopte Guvernul României denotă faptul că și actuala Putere manifestă o atitudine de dispreț față de angajații din învățământ.

sursa: http://liviumarianpop.blogspot.com/
 

 

Modelul şi conţinutul formularelor "Adeverinţă de venit" şi "Cerere de eliberare a unei adeverinţe de venit" pentru persoane fizice

ORDIN nr. 193 din 17 februarie 2009 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor "Adeverinţă de venit" şi "Cerere de eliberare a unei adeverinţe de venit" pentru persoane fizice
În temeiul prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 223/2002,
În temeiul prevederilor art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 495/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 228 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Art. 1
Se aprobă modelul şi conţinutul următoarelor formulare, prevăzute în anexa nr. 1:
1."Adeverinţă de venit", cod 14.13.21.13;
2."Cerere de eliberare a unei adeverinţe de venit", cod 14.13.25.13.
Art. 2
Adeverinţa de venit atestă veniturile impozabile anuale realizate sau estimate, existente în evidenţa fiscală, la data solicitării, pe baza datelor declarate de persoanele fizice sau de plătitorii de venituri.
Art. 3
Procedura de completare a formularului menţionat la art. 1 pct. 1 este prevăzută în anexa nr. 2.
Art. 4
Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare şi de păstrare a formularelor menţionate la art. 1 sunt prevăzute în anexa nr. 3.
Art. 5
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 6
La data intrării în vigoare a prezentului ordin orice dispoziţie contrară se abrogă.
Art. 7
Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de tehnologia informaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 8
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

joi, 26 februarie 2009

Dobromir Reloaded


După vizita noastră la Dobromir, aflăm că decontul pe lunile noiembrie şi decembrie a fost acordat. Pentru îndrăzneala de a chema sindicatul la faţa locului, urmează însă ca personalul didactic de la Dobromir să fie pedepist de domnul primar prin alte modalităţi.

Iată în ce situaţie sunt puse cadrele didactice de la Dobromir, doar pentru că încearcă să-şi facă datoria şi să alfabetizeze acel capăt de lume: clik pe imagini !

Ce credeţi, ăştia sunt sănătoşi la cap?

Cadrele didactice ar putea să nu mai primească cei 100 de euro de care beneficiau anual pentru achiziţionarea materialelor didactice, decât dacă au vârsta sub 35 de ani, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă obţinut de NewsIn.
Sumele prevăzute pentru cumpărarea de cărţi şi programe educaţionale s-au dat profesorilor indiferent de vârstă din septembrie 2007. Guvernul ar putea decide dacă va adopta sau nu această nouă ordonanţă.
În nota de fundamentare a Ordonanţei, se precizează că prevederile acesteia urmează să fie discutate cu partenerii sociali, în cadrul Comisiilor pentru dialog social, constituite la nivelul fiecărui minister, urmând ca "eventualele concluzii şi propuneri" să fie trimise Ministerului Muncii în termen de cinci zile, pentru a fi avute în vedere la finalizarea actului normativ. 

Adoptarea ordonanţei ar afecta şi editurile de carte şcolară, spun reprezentanţii acestora. Ei atrag atenţia atât asupra discriminărilor, cât şi asupra faptului că subvenţia pentru cărţi este necesară pentru dezvoltarea pieţei de specialitate. "Pe de o parte nu înţeleg de ce profesorii de peste 35 de ani nu ar avea nevoie să se pregătească şi să se informeze, pe de altă parte nu ştiu cum îşi închipuie guvernul că vom mai scoate cărţi noi în domeniul educaţional, dacă noi nu le vindem nici pe cele din librării şi depozite", spune preşedintele executiv al Uniunii Editorilor din România, Claudiu Istrate. 

În România sunt peste 105.000 de profesori cu vârste sub 35 de ani, ceea ce înseamnă aproximativ jumătate din totalul cadrelor didactice.

miercuri, 25 februarie 2009

Tichetele de vacanţă - ordonanţa de urgenţă

Ordonanţa de urgenţă nr. 8/2008 privind acordarea tichetelor de vacanţă  a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Actul normativ nu este suficient de clar în privinţa modalităţii de acordare a  acestor tichete în cazul unităţilor din sectorul bugetar. Conform art. 1 (2) din Ordonanţă, instituţiile din sectorul bugetar (...), indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare(...), acordă, în condiţiile legii, tichete de vacanţă. Alniatul (3) al aceluiaşi articol precizează că tichetele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din domniul bugetar, şi în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. Deci...

Textul integral al Ordonanţei de urgenţă nr. 8/2008 privind acordarea tichetelor de vacanţă  - aici (Monitorul Oficial nr. 110/24.02.2009 - paginile 10-11)

marți, 24 februarie 2009

Conferinţă Judeţeană (Adunare Generală) - Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa

Sâmbătă, 28 februarie 2009, ora 11, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa (sala mică) are loc Conferinţa Judeţeană (Adunarea Generală) a Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa.

Ordinea de zi propusă:

1. Informare asupra activităţii sindicale în plan naţional şi local, desfăşurate de la începutul anului şcolar;
2. Raportul Comisiei de cenzori pe anul 2008;
3. Prezentarea unor aspecte asupra aplicării metodologiilor de concurs pentru ocuparea posturilor în judeţe – pilot;
4. Informare asupra lucrărilor de renovare şi reamenajare a vilei Corabia, Predeal;
5. Informare asupra activităţii Departamentului Social;
6. Informare asupra stadiului privind evidenţele sindicale;
7. Informare privind demersurile de natură juridică pentru apărarea drepturilor şi intereselor membrilor de sindicat;
8. Diverse.
Prezenţa este obligatorie pentru toţi liderii grupelor sindicale !

luni, 23 februarie 2009

Instrucţiuni de aplicare a normelor metodologice privind indemnizaţia şi concediul pentru creşterea copilului

Asta-i culmea ! E nevoie de instrucţiuni pentru aplicarea unor norme metodologice - care nu sunt altceva decât tot un fel de instrucţiuni. Urmează precizari la instrucţiuni?
.
ORDIN nr. 68 din 4 februarie 2009 pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2006

Având în vedere prevederile:
- art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
- art. 37 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale emite următorul ordin:
Art. 1
Se aprobă Instrucţiunile de aplicare a unor prevederi din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2006, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, agenţiile pentru prestaţii sociale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi autorităţile administraţiei publice locale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
****
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Marian Sârbu

INSTRUCŢIUNI din 4 februarie 2009 de aplicare a unor prevederi din
Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2006

Art. 1
(1)În aplicarea prevederilor art. 301 lit. a), b) şi f) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2006, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare Norme metodologice, modelul cererii pentru recalcularea indemnizaţiei pentru creşterea copilului este prevăzut în anexa nr. 1.
(2)Cererea prevăzută la alin. (1) se poate depune direct la agenţia pentru prestaţii sociale judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, denumită în continuare agenţie teritorială, în a cărei rază teritorială domiciliază persoana beneficiară, se poate transmite la această instituţie prin poştă, cu confirmare de primire, sau prin altă modalitate stabilită de agenţia teritorială, până cel târziu la data de 30 iunie 2009.
Art. 2
(1)În sensul prevederilor art. 5 din Normele metodologice, veniturile care se iau în considerare pentru stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului reprezintă, după caz:
a)suma încasată din veniturile din salarii, care se stabileşte astfel:
- la locul unde se află funcţia de bază: suma încasată de persoana îndreptăţită, rezultată după aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul a impozitului, determinată ca diferenţă între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni şi a deducerii personale acordate pentru luna respectivă, şi contribuţiile la fondurile de pensii facultative, precum şi cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;
- pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri: suma încasată de persoana îndreptăţită, rezultată după aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul, determinată ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora;
b)suma încasată de persoana îndreptăţită, calculată potrivit legii de către plătitorul acesteia, pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 4 alin. (7) din Normele metodologice;
c)suma încasată de persoana îndreptăţită care realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit, dar care, potrivit legii, sunt scutite de plata acestuia sau sunt considerate neimpozabile;
d)suma rezultată după aplicarea cotei de impozitare asupra venitului net din activităţi independente, determinat în condiţiile legii;
e)suma rezultată după aplicarea cotei de impozitare asupra venitului net din activităţi agricole, determinat în condiţiile legii.
(2)Pentru persoanele care realizează venituri profesionale din salarii, venitul brut reprezintă salariul de bază, indemnizaţii, sporuri, prime, orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor acordate de angajator potrivit legii.
(3)În cazul în care o persoană realizează concomitent venituri profesionale din mai multe surse, se vor lua în calcul toate veniturile lunare încasate de aceasta, stabilite potrivit alin. (1).
Art. 3
(1)În aplicarea prevederilor art. 6 alin. (5) lit. a), c), e) şi f) şi alin. (6) lit. a)-d) din Normele metodologice, dovada privind realizarea de venituri profesionale supuse impozitului pe venit conform Codului fiscal, precum şi nivelul net lunar al acestora se completează potrivit modelului de adeverinţă prevăzut în anexa nr. 2.
(2)Pentru celelalte cazuri, dovada privind realizarea de venituri profesionale supuse impozitului pe venit conform Codului fiscal, precum şi nivelul net lunar al acestora se completează potrivit modelelor specifice, prevăzute de legislaţia în vigoare, utilizate de autorităţile competente.
Art. 4
(1)În aplicarea prevederilor art. 302 alin. (2) din Normele metodologice şi ale art. 24 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările ulterioare, pentru recalcularea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, în cuantum de 85%, baza de calcul a indemnizaţiei se determină ca suma totală a veniturilor realizate în ultimele 10 luni anterioare datei naşterii copilului împărţită la 10.
(2)În situaţia menţionată la alin. (1), la stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului se vor lua în calcul veniturile realizate în ultimele 10 luni anterioare datei naşterii copilului, respectiv veniturile din salarii calculate conform art. 2 alin. (1) lit. a) sau veniturile declarate conform contractelor de asigurare socială individuale încheiate potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)În situaţia prevăzută la art. 4 alin. (8) din Normele metodologice, la stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, în cuantum de 85%, perioada pentru determinarea bazei de calcul a indemnizaţiei se diminuează corespunzător cu perioada cuprinsă între data naşterii şi data prezumtivă a naşterii. Baza de calcul se determină ca suma totală a veniturilor realizate în această perioadă împărţită la numărul de luni rezultate.
Art. 5
Sumele rezultate din calcularea /recalcularea indemnizaţiei pentru creşterea copilului se rotunjesc la 1 leu pentru fracţiunile de peste 50 de bani inclusiv şi se neglijează fracţiunile de până la 49 de bani inclusiv.
Art. 6
(1)Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele instrucţiuni şi se utilizează de la data intrării în vigoare a acestora.
(2)Documentele doveditoare privind realizarea de venituri profesionale supuse impozitului pe venit conform Codului fiscal, precum şi nivelul net lunar al acestora, depuse până la data publicării prezentelor instrucţiuni la primăriile în a căror rază teritorială îşi au domiciliul persoanele îndreptăţite sau, după caz, transmise la agenţiile teritoriale, vor fi luate în considerare pentru stabilirea drepturilor la indemnizaţia pentru creşterea copilului.

vineri, 20 februarie 2009

Cifrele de şcolarizare învăţământ preuniversitar/superior 2009 - 2010

HOTĂRÂRE nr. 77 din 11 februarie 2009 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi superior de stat în anul şcolar/universitar 2009-2010
.
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 54 şi al art. 141 lit. b) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
.
Art. 1
Se aprobă cifrele de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat finanţat de la bugetele locale şi pentru învăţământul preuniversitar militar finanţat de la bugetul de stat, precum şi numărul de locuri din instituţiile de învăţământ superior de stat pentru anul şcolar/universitar 2009-2010, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Structura anului de învăţământ preuniversitar şi cea a anului de învăţământ universitar vor fi stabilite prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării.

Din nou bălmăjeală

Bugetul Educaţiei a fost adoptat astăzi de Parlament. Moment pentru o noua prestaţie penibilă a doamnei Andronescu. Întrebată, la Realitatea TV, care va fi majorarea efectivă a salariilor, doamna ministră a ocolit răspunsul şi a invocat piedici precum Ordonanţa de Urgenţă nr. 151/2008, adoptată de Guvernul Tăriceanu.
N-a suflat însă nimic despre Ordonanţa de urgenţă nr. 1/2009, adoptată de Guvernul Boc după acelaşi mecanism neconstituţional ca şi O.U.G. nr. 151. Doamna ori o face intenţionat, ori habar n-are despre Ordonanţa de urgenţă nr. 1/2009. Eu cred că nu ştie.
Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa a atacat la Curtea Constituţională Ordonanţa de urgenţă nr. 151/2008. Între timp însă, Guvernul Boc a adoptat O.U.G. 1/2009. Şi acest act normativ modifică/eludează Legea nr. 221/2008 - potrivit căreia cadrele didactice ar fi beneficiat de o majorare salarială de aproximativ 33%, începând cu 1 octombrie 2008.

joi, 19 februarie 2009

Tot una deschisă... De data asta către a noastră. De ministră zic...

Scrisoare - (email) - deschisa catre Ministerul Educatiei Romanesti


Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010168, Bucuresti

Va scriu email-ul asta ca sa va multumesc ca datorita dumneavoastra, stiu sa scriu. In cazul in care nu aveti acces la internet , am sa trimit mesajul asta folosind porumbei calatori si semnale de fum, deoarece este important pentru mine sa imi fac cunoscuta parerea, iar riscul ca nimeni sa nu il citeasca - nu este acceptabil, indiferent de mediul folosit pentru a il trasmite.
Banuiesc ca veti observa de-a lungul email-ului ca poate mai am nevoie de cateva lectii de gramatica si nu ati fi gresit in concluzia dvs. De asemenea vreau sa va multumesc pentru faptul ca din cauza dvs mi-am ratat sansa de a lucra intru-un birou, in singura viata care este dovedita stiintific sa existe. Ideea de a impinge un pix pe hartie in timp ce desenez un catel cu trei picioare, a fost jobul meu ideal la care aspiram. Insa speranta moare ultima si traiesc cu credinta ca in viitoarea viata, am sa fiu un sobolan care va gasi cu adevarat folositoare manualele romanesti, atunci cand ii este foame.
Am fost un client fidel al sistemului de invatamant romanesc timp de 8 ani ( 8 clase) iar asta imi ofera libertatea de a ma declara un produs al institutiei dvs. Adica, am devenit un zidar si nici macar nu sunt unul bun din cauza ca un zidar mediocru poate zidi peste 1200 de caramizi intr-o singura zi. Va rog sa nu intelegeti gresit, nu sunt un zidar lenes insa eu nu stiu sa numar caramizi dupa ce trec de cifra 479.
E adevarat ca poate exista o sansa minima ca vina sa nu fie total a dvs si de accea am decis sa emigrez, ca un fiu ratacitor care pleaca de acasa avand doar ce a invatat si o harta a Europei pe care nu stie sa o citeasca. Ce nu inteleg, este faptul ca eu nu par sa fiu un caz izolat, chiar dimpotriva.
Deoarece inteleg ca poate aveti dificultati in a intelege natura plangerii mele - am facut o explicatie ilustrativa. Sunt sigur ca exista angajati ai sistemului invatamantului romanesc care au sa aprecieze intentia explicativa a pozei colorate simplu. Va rog sa trimiteti poza mai departe, insa as aprecia daca nu o folositi ca material didactic pt elevii din clasele superioare, sau cel putin daca tot ati scos cutia de creioane de colorat din catedra- incercati sa colorati in liniile persoanjelor din poza. Continuare...

miercuri, 18 februarie 2009

Sporul pentru bibliotecari - confirmat de instanţa de judecată şi la Constanţa

Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa a câştigat primul proces având drept obiect acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare de 15% pentru bibliotecarii şcolari.
Cererea de chemare în judecată a fost îndreptată împotriva
unei unei instituţii de învăţământ din judeţul Constanţa, care nu a respectat hotărârea Comisiei Paritare I.S.J. - S.L.S.I.P. adoptată în acest sens. Voi reveni cu amănunte.

marți, 17 februarie 2009

Domnule Ministru,...

"... Ştiţi cu cât erau plătiţi, fiecare (...) ? Cu zece milioane de lei pe lună, domnule ministru! Primul dintre colegii care a capotat a fost cel care nu avea casă în Bucureşti. Era un ins cu reală aplicaţie chirurgicală, dar nu mai avea cum să lucreze într-o ţară în care chiria era aproape egală cu venitul său lunar de medic specialist. În consecinţă, a plecat în Belgia, domnule ministru. Să ştiţi că îi e bine acolo deşi, când vorbim la telefon, are oarece nostalgii dar, ce să-i faci – era doar un băiat simplu din Ploieşti, cu părinţi care nu erau în stare să-l rezolve nici măcar cu o amărâtă de chirie, darămite cu un post. Şi nu, nu avea decât o Solenza cumpărată la mâna a doua, domnule ministru…
Dar nu se plângea din atâta lucru.
Aşa că, am rămas doar 3 plus 2, dacă-mi permiteţi, în situaţia în care în orice ţară civilizată ar fi trebuit să fim 6 plus minimum 3. După o vreme, am aflat că postul temporar de pe care plecase colegul, acel post împărţit cu colega lui, nu avea şanse să se definitiveze vreodată. În consecinţă, şi colega cu pricina a plecat – n-o condamn: după trei ani de neplată, să ajungi din nou să lucrezi voluntar, rimează totuşi a blasfemie intrafamilială, dacă pricepeţi ce vreau să spun. Colega a plecat, unde credeţi, la Pristina, în Kossovo, domnule ministru. Aflu că acolo câştigă 6000 de euro pe lună şi că pune bazele unui serviciu chirurgical. Mă bucur pentru colegă şi mă bucur şi pentru specialitatea mea – măcar în Kossovo să fie pusă acolo unde-i e locul."

Fragment dintr-o scrisoare deschisă adresată ministrului sănătăţii. Continuarea aici...

Dobromir - la 80 de ani de Constanţa

Am fost la Dobromir. Am plecat de acolo cu sentimentul că am fost la capătul lumii. Doar 80 de kilometri despart Dobromirul de Constanţa. Am înţeles de ce, uneori, distanţa se poate măsura în ani. Şi nu în ani lumină. 80 de kilometri cât 80 de ani pământeni. Cam atât desparte Dobromirul de lumea civilizată. Când priveşti spre colinele împădurite ale Dobromirului, ai putea crede că te afli într-un sătuc subcarpatic, amorţit de liniştea patriarhală şi traiul tihnit al oamenilor. Când te întorci însă spre sat, priveşti peste umăr în evul mediu. La Dobromir, cine are, are; cine n-are, n-are. La Dobromir aproape că nu există cale de mijloc, aceasta a fost senzaţia mea. Deşi totul în jur e gri, viaţa de acolo se tratează scurt, în alb şi negru. Nu e loc pentru nuanţe, pentru subtilităţi, pentru vise... E o lume a contrastelor, căci la Dobromir ajunge Internetul, dar nu există apă curentă. Nu e mai nimic de lucru. Sute de familii trăiesc din ajutorul social, dar am vazut, pe la unele porţi, şi maşini de 20 de mii de euro. Casele - cele mai multe din chirpici - joase şi sărăcăcioase. Unele, adevărate bordeie de pământ.
O jumătate din şcoală este reabilitată, s-a montat şi centrală termică nouă, dar aceasta nu funcţionează. Noroc cu sobele... Şi în corpul vechi al şcolii sobele duduie, dar fără folos, căci simţi cum încet-încet te amorţeşte frigul.
Cu toate acestea, şcoala merge mai departe. Zilnic, aici ajung cateva zeci de cadre didactice. Şi câteva sute de copii, adunaţi de prin satele vecine. Nu mai sunt bani pentru decontul navetei de căteva luni, dar oamenii speră. Am încercat să vorbim cu primarul - plecase, deşi ştia că venim. Am încercat să vorbim cu viceprimarul - nu era. Am încercat să vorbim cu doamna contabil - se afla într-o prelungită pauză de masă, undeva în sat.
A trebuit să plecăm. N-am avut de ales: n-am avut cu cine discuta, n-am avut cu cine "negocia".
I-am lăsat pe dascălii din Dobromir cu speranţa că, în curând, îşi vor primi banii. Şi cu promisiunea că vom reveni, că vom încerca să le rezolvăm problema, de va fi nevoie, chiar şi în justiţie. Pentru că, după cum vă spuneam, la Dobromir nu prea există căi de mijloc. Există o singură cale; şi aceasta şerpuieşte printre colinele Dobromirului spre Deleni şi mai departe: e drumul spre Constanţa... Îl vezi dacă te urci pe cea mai înaltă colină a Dobromirului, acolo unde tronoează fantoma ciungă a vechii biserici de cărămidă, dărâmată de cutremurul din '77.

vineri, 13 februarie 2009

Presa constanţeană despre sporurile din învăţământ

Sporurile din invatamant nu pot fi eliminate decat daca noul Guvern se incumeta sa modifice Statutul personalului didactic. Sporurile de stres si de stabilitate sunt un truc al Executivului din 2004.
Potrivit noii propuneri a Executivului, taierea sporurilor salariale, care se va aplica din martie - aprilie 2009, nu va afecta categoriile prevazute in Codul Muncii, respectiv sporurile de vechime si de noapte, dar munca suplimentara va fi rasplatita prin ore libere, nu in bani. In curtea dascalimii, lista cuprinde sporuri si indemnizatii specifice dar si sporuri si indemnizatii specifice tuturor salariatilor din sistemul bugetar. Continuare...

fragment preluat din ziarul Observator de Constanţa.

Nu înţeleg !

Nu înţeleg de ce federaţiile sindicale din învăţământ nu cooptează negociatori profesionişti în echipa de negociere a contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învăţământ.
Nu înţeleg de ce federaţiile sindicale din învăţământ nu-şi angajează, cu această ocazie, cei mai buni specialişti în legislaţia muncii, fie şi pentru impactul psihologic asupra M.E.C.I.
Nu înţeleg de ce numarul funcţiilor şi parafuncţiilor de conducere din unele federaţii/sindicateeste de 10 ori mai mare decât numărul specialiştilor angajaţi (jurişti, economişti, consilieri de comunicare etc).
Nu înţeleg de ce federaţiile sindicale nu şi-au asumat niciodată, în mod oficial, deschiderea unui conflict de muncă, lasând aceasta în seama sindicatelor judeţene care, în mod firesc, au probleme de sincronizare în declanşarea eventualelor greve.
Nu înţeleg.

joi, 12 februarie 2009

În ciuda zvonurilor, nu se elimină sporurile sau alte drepturi băneşti ale salariaţilor din învăţământ


Potrivit Adresei Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 26.765/11.02.2009, în prezent nu există bază legală pentru eliminarea unor drepturi salariale prevăzute de lege. Plata drepturilor salariale se va face cu respectarea prevederilor legale, în vigoare la data plăţii acestora.

<<<<<< clik pe imagine !

miercuri, 11 februarie 2009

Reacţie la suspendarea negocierilor contractului colectiv de muncă

Urmare a deciziei luate de reprezentanţii federaţiilor sindicale sindicale din învăţământ de a suspenda negocierea contractului colectiv de muncă, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu s-a întîlnit din nou cu sindicatele.

Negocierile contractului colectiv de muncă-ramură învăţământ au fost suspendate

Negocierea contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învăţământ a fost suspendată ieri, 10 februarie 2009, la iniţiativa reprezentanţilor celor patru federaţii sindicale.
.
Motivele care au stat la baza suspendării sunt următoarele:
1. Nerespectarea de către M.E.C.I. a obligaţiei prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 privind negocierea contractului colectiv de muncă – respectiv aceea de a pune la dispoziţia reprezentanţilor federaţiilor sindicale o serie de informaţii de natură să permită o analiză comparată a situaţiei locurilor de muncă, a clasificării profesiilor şi meseriilor, a nivelului de salarizare, a duratei timpului de lucru şi a organizării programului de lucru (materialele în cauză trebuiau puse la dispoziţia partenerilor sociali încă de la jumătatea lunii ianuarie 2009);
2. Nerespectarea de către M.E.C.I. a obligaţiei asumate la prima reuniune din acest an – aceea de a face observaţii şi propuneri pe marginea proiectului comun de contract colectiv prezentat de cele patru federaţii sindicale reprezentative;
3. Prezentarea de către M.E.C.I. a unui proiect de contract, care:
- nu conţine drepturi a căror acordare şi cuantum sunt reglementate prin dispoziţii legale;
- nu conţine drepturi reglementate de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe Anii 2007 – 2010, cu încălcarea principiului instituit la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996;
- nu conţine o serie de drepturi negociate în conformitate cu prevederile art. 50 alin. (12) din Statutul personalului didactic şi consacrate de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură în vigoare, precum şi de cele anterioare;
- nu conţine prevederile din contractul colectiv de muncă în vigoare, ce consacră dialogul social;
4. Lipsa de reacţie a M.E.C.I. faţă de abuzurile autorităţilor locale din întreaga ţară care, încâlcând prevederile legale în vigoare, au dispus sistarea plăţii orelor suplimentare, a salariului de merit, a gradaţiei de merit, a premiului lunar din suma de 2% din fondul de salarii, a sporului pentru condiţii grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea etc.
.
Federaţiile sindicale au solicitat să li se pună la dispoziţie Proiectul de buget pentru anul 2009 elaborat de M.E.C.I., avizat de Ministerul Finanţelor Publice şi aprobat de Guvernul României, precum şi Memorandumul prin care Executivul a solicitat fiecărui minister reducerea cu 20% a cheltuielilor de personal, pentru o totală transparenţă în relaţia cu partenerii sociali.
Negocierile sunt suspendate până în momentul în care ministrul educaţiei va prezenta liderilor federaţiilor sindicale toate informaţiile solicitate privind bugetul pe anul 2009 şi măsurile pe care Guvernul intenţionează să le adopte în privinţa unor drepturi ale salariaţilor din învăţământ.

Poziţia FSLI faţă de adoptarea Ordinului privind modul de plată a personalului didactic care face parte din comisiile pentru tezele unice

Astăzi, 10.02.2009, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a primit Ordinul Nr. 3094/30.01.2009 privind modul de plată a personalului didactic care face parte din comisiile pentru organizarea şi desfăşurarea tezelor cu subiect unic la clasele a VII-a şi a VIII-a, în anul şcolar 2008-2009. Este surprinzător şi revoltător faptul că, acest ordin conţine prevederi contrare celor pe care le-am negociat cu reprezentanţii M.E.C.I., în data de 29.01.2009. Conform ordinului sus menţionat, sumele acordate pentru cei care fac parte din aceste comisii, au fost menţinute la nivelul celor din Ordinul 2853/19.12.2007. De asemenea, au fost excluşi de la plată, pe nedrept, preşedinţii de comisii. Vă reamintim faptul că, faţă de sumele prevăzute în Ordinul 2853/19.12.2007, convenisem cu reprezentanţii M.E.C.I. ca, prin noul ordin, acestea să crească cu procente cuprinse între 20% şi 25%. În aceste condiţii, F.S.L.I. solicită ministrului Educaţiei anularea Ordinul nr. 3094/30.01.2009 şi emiterea altuia, care să ţină cont de solicitările federaţiei noastre.
Prim-vicepreședinte FSLI,
Simion HANCESCU

Abocalipsa - preluare

Vă amintiţi de Melciclopedia, proiect ştiinţificoniric patronat de semisuperbul Iulian Tănase şi al său Poemix? Ei bine, Uniunea Scriitorilor Mici şi Mijlocii şi-a amintit. Şi a început cu grăbire lucrările pentru a doua ediţie. Şi pentru că trăim vremuri abocaliptice, de până şi melcii, anul acesta, se numesc boci, enciclopedia lor nu s-ar putea numi decât Abocalipsa lui Emil, sau Bocciclopedia. S-a purces la cuvenita documentare şi chiar s-au schiţat câteva definiţii. Iată mai jos procesul verbal al primei întâlniri, semnat de Mugur Grosu, Cosmin Dragomir, Dan Mihuţ, Ovia Herbert şi, prin sms, Gilda Popa... Aşadar, primul pas a fost făcut, un pas mic pentru omenire, dar şi mai mic pentru restul lumii. Evident, mizăm pe participarea extraordinară a lui Iulian şi pe colaborarea celor mai prestigiodioşi consultanţi ştiinţificonirici.
.
Abocalipsa = sfârşitul lumii, versiunea low budget
bocciu = angajat la guvern
bocschetar = face chetă pentru reducerea deficitului bugetar
bocinog = ordonanţă de urgenţă
şlibocviţă = una mică!
Boc job = sex bocal
Eboca de aur = 2009-2013
Boc. James Boc = agentul 0,07
Al Boccino = a jucat în filmul Parfum de FMI
boclibaşă = premierul ţiganilor
Bocswana = mică ţară bananieră, cu o monedă pe măsură
Continuarea aici...
.

luni, 9 februarie 2009

Cât şi-au tras ca să ne-o tragă (targa pe uscat...)

HOTĂRÂRE nr. 3 din 4 februarie 2009 privind bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2009
În temeiul prevederilor art. 64 alin. (1) şi ale art. 67 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 224 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare,
Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
(1)Bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2009, finanţat de la bugetul de stat, se stabileşte la suma de 301.798 mii lei, din care 298.978 mii lei la capitolul 51.01 "Autorităţi publice şi acţiuni externe" şi 2.820 mii lei la capitolul 68.01 "Asigurări şi asistenţă socială". La capitolul 51.01, suma de 298.978 mii lei a fost repartizată astfel:
a)cheltuieli pentru activitatea proprie a Camerei Deputaţilor, în sumă de 296.750 mii lei, din care:
- cheltuieli curente, în sumă de 263.946 mii lei;
- cheltuieli de capital, în sumă de 32.804 mii lei;
b)cheltuieli pentru funcţionarea Institutului Român pentru Drepturile Omului, în sumă de 2.228 mii lei, din care:
- cheltuieli curente, în sumă de 2.198 mii lei;
- cheltuieli de capital, în sumă de 30 mii lei.
(2)La capitolul 68.01, suma de 2.820 mii lei a fost stabilită pentru asigurarea finanţării cheltuielilor prevăzute la art. 41 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, şi la art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Detalierea bugetului pe anul 2009 este prezentată în anexa nr. 1.
Art. 2
(1)Structura cheltuielilor curente necesare în vederea funcţionării Camerei Deputaţilor, serviciilor Camerei Deputaţilor şi întreţinerii şi administrării Palatului Parlamentului este următoarea:
a)cheltuieli de personal, în sumă de 190.004 mii lei;
b)cheltuieli pentru bunuri şi servicii, în sumă de 72.595 mii lei;
c)transferuri (alte transferuri interne şi contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale), în sumă de 1.347 mii lei.
(2)La titlul "Cheltuieli curente" sunt prevăzute şi sumele necesare pentru fondul preşedintelui Camerei Deputaţilor şi pentru întreţinerea şi funcţionarea Clubului Parlamentarilor Români, inclusiv a terenurilor sportive şi a cabinetului medical din cadrul Palatului Parlamentului.
(3)În prevederile titlului "Cheltuieli de personal" sunt cuprinse şi sumele pentru constituirea fondului de cheltuieli pentru activitatea deputaţilor în circumscripţiile electorale.
(4)Cheltuielile de întreţinere şi reparaţii aferente bunurilor din patrimoniul administrat de Camera Deputaţilor, repartizate în scopul exercitării mandatului de către deputaţi în circumscripţiile electorale, sunt cuprinse la titlul "Bunuri şi servicii".
Art. 3
(1)Cheltuielile de capital sunt în sumă de 32.834 mii lei, din care 14.931 mii lei pentru obiectivele de investiţii, 6.970 mii lei pentru alte cheltuieli de investiţii şi 10.933 mii lei pentru reparaţii capitale aferente activelor fixe.
(2)Detalierea cheltuielilor de capital pe anul 2009 este prezentată în anexa nr. 2.
Art. 4
(1)Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii desfăşurate pe lângă Camera Deputaţilor în anul 2009 cuprinde, la resurse, suma de 15.000 mii lei, iar la cheltuieli, suma de 11.563 mii lei.
(2)Veniturile realizate de Camera Deputaţilor vor fi reţinute integral de către aceasta pentru acoperirea unor cheltuieli curente şi de capital aferente activităţilor finanţate din venituri proprii, organizate cu aprobarea Biroului permanent. Disponibilităţile de la sfârşitul anului se vor reporta în anul următor, pentru a fi cheltuite cu aceleaşi destinaţii. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor poate aproba utilizarea încasărilor în lei sau în valută şi pentru alte destinaţii, în condiţiile legii.
(3)Organizarea activităţilor finanţate din venituri proprii, tarifele şi cotele de adaos comercial aferente acestora se aprobă de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.
(4)Numărul de personal salarizat din venituri proprii se aprobă de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, în funcţie de necesităţi şi de veniturile realizate.
(5)Cheltuielile prevăzute în bugetul activităţilor finanţate din venituri proprii pot fi depăşite numai în cazul obţinerii unor venituri suplimentare.
(6)Detalierea bugetului activităţilor finanţate integral din venituri proprii ale Camerei Deputaţilor în anul 2009 este prezentată în anexa nr. 3.
Art. 5
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor va lua măsuri pentru încadrarea în alocaţiile bugetare prevăzute în prezenta hotărâre.
Art. 6
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 4 februarie 2009, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE

vineri, 6 februarie 2009

Al 13-lea salariu lipseşte în continuare la Constanţa

Şi la Constanţa, situaţie similară cu cea de la Arad. Pentru prima dată în ultimii 10 ani, salariaţii din învăţământul preuniversitar constănţean sunt lipsiţi de premiul anual (al 13-lea salariu), deşi ne îndreptăm spre prima jumătate a lunii februarie.
Conform art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învăţământ, Ministerul Educaţiei, Cercetării si Tineretului are obligaţia de a face demersurile necesare în vederea acordării acestui premiu până la sfârsitul anului calendaristic; Aceeaşi obligaţie revine Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.
Din informaţiile pe care le deţin, I.S.J. Constanţa nu a întreprins încă demersuri oficiale în acest sens. Sper să ma înşel şi să fie vorba doar de un zvon...

 

miercuri, 4 februarie 2009

Am depăşit 15 mii de vizite

Ma bucur să constat că sinvlex a depăşit azi 15 mii de vizite; în numai 4 luni de la lansare...
Mulţumiri tuturor cititorilor !

marți, 3 februarie 2009

Curtea Internaţională de Justiţie a dat dreptate României

Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a adoptat în unanimitate decizia ca linia de demarcaţie a platoului continental din Marea Neagră dintre România şi Ucraina să parcurgă un arc de cerc de 12 mile marine în jurul Insulei Şerpilor. Insula Şerpilor nu infuenţează linia de demarcaţie, astfel încât formaţiunea are dreptul la o mare teritorială de 12 mile marine.
Prin faptul că Insulei Şerpilor i se atribuie o mare teritorială nu mai mare de 12 mile marine, practic, efectul juridic atribuit este cel al unei stânci. Ucraina susţinea că formaţiunea este o insulă şi cerea să aibă dreptul la mai mult de 12 mile marine.

Cu puţin mov...

Citate extrase de pe blogul cu puţin mov al Ecaterinei Andronescu.
.
26 noiembrie 2007
Consider că, în acest moment, principala problemă a sistemului de învăţământ o reprezintă salariile profesorilor. Sunt extrem de neatractive şi, ca urmare, cu greu reuşim să atragem în sistem pe cei performanţi, care la rândul lor să dea performanţă copiilor noştri aflaţi în instituţia numită şcoală.
.
20 februarie 2008
Este european ca o profesoară să se îmbrace din magazinele de haine la mâna a doua pentru că din leafa de debutant mai mult de jumătate o plăteşte la întreţinere?
Cu astfel de cazuri se laudă politica liberală… Într-o societate cu astfel de poveşti nu credeţi că e necesar să existe şi politici de stânga? Politici cu adevărat sociale, nu demagogice, nu pomeni electorale. Dacă nu avem noi grijă de semenii noştri, atunci cine trebuie să aibă?
.
24 aprilie 2008
În special în cazul personalului didactic, de care depinde viitorul copiilor noştri, ar trebui ca politicienii să se ocupe îndeaproape. Eu am iniţiat Legea privind mărirea salariilor din învatămînt cu 50%, care a trecut deja de Senat, deşi suntem în Opoziţie. Îmi doresc să aibă aceeaşi susţinere şi în Camera Deputaţilor. Vrem ca profesorii să ne educe copiii, dar Puterea de dreapta şi Preşedintele ţării îşi bat joc de ei constant, iar dascălii nu merită acest tratament.
.

Restul e tăcere...

luni, 2 februarie 2009

Poate că MECI se uită prin ochelarii de cal primiţi de la PSD. Deja?

Ministerul "socialist" al inovării îşi bate joc de proiectul contractului colectiv de muncă propus de federaţiile sindicale, ignorând legea, hotărârile judecătoreşti şi Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional.
Iată o sinteză în acest sens, elaborată de Federaţia Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret. Clik aici
Ministra cu eşarfă şi ochelari de pisică aristocrată ştie? Sau la PSD s-au distribuit deja ochelarii de cal?